event 2parale

vineri, 3 aprilie 2015

7 VEDETE DESPRE CARE NU CREDEAI CĂ AU OPERAȚII ESTETICE


click pe poza: FOTO (1)
În zilele noastre, din ce în ce mai multe persoane apelează la chirurgia estetică. Deși majoritatea vedetelor din România au confirmat și au vorbit extrem de deschis despre intervențiile la care au fost supuse, există și personaje din lumea mondenă care au preferat să nu iasă foarte des la înaintare cu declarații de acest gen. Iată care sunt vedetele despre care nu credeai că au operații estetice!

1. Nicoleta Voica
Acum în vârstă de 59 de ani, Nicoleta Voica a fost prima femeie din România care a fost supusă unui implant mamar. Se întâmpla în 1988, pe când avea 32 de ani, iar operația a avut loc în Statele unite ale Americii.
2. Catinca Roman
Catinca este o altă vedetă din România care a apelat la acest tip de procedură chirurgicală. Designer-ul și-a făcut această intervenţie la doi ani după ce a născut-o pe fiica sa, Calina (acum în vârsă de 16 ani) întrucât sânii acesteia își pierduseră din fermitate după alăptare. Catinca a apelat la medicul Tiberiu Bratu, din Timişoara, care i-a pus implanturi de 250 de mililitri.
3. Raluca Bădulescu
După ce a slăbit peste 60 de kilograme în urma operației de micșorare a stomacului, Raluca a decis să se lase pe mâna medicului estetician pentru a-i construi un bust generos. Însă nu unul la fel de generos ca înainte, ci care să respecte proporțiile actualei siluete.
4. Monica Tatoiu
La scurt timp după ce a anunțat că a scăpat de cancerul la sân, Monica Tatoiu a fost supusă unei noi intervenții chirugicale, de această dată una estetică. Mai exact, doamna Tatoiu și-a injectat acid hialuronic în buze.
5. Claudia Pavel (Cream)
Claudia nu a fost deloc mulțmită de operația pe care și-a făcut-o, o rinoplastie de care s-a ocupat doctorul Ioan Lascăr. Cântăreața a făcut acest pas în urmă cu 9 ani din rațiuni medicale, dar și estetice. Și-a refăcut ulterior nasul în Germania, plătind nu mai puțin de 5000 de euro.
6. Nicolae Guță
După ce a fost diagnosticat cu deviație de sept, manelistul a trecut prin patru operații pentru a ajunge la rezultatele pe care și le-a dorit. Pentru toate acestea, Nicolae Guță a scos din buzunar mii de euro. Să fi apelat la chirurgia plastică numai din motive medicale?
7. Cornelia Catanga
La 56 de ani, cântăreața și-a pus silicoane, fiind nemulțumită de aspectul bustului său. Ulterior, aceasta a renunțat la implanturi, invocând dureri în zona pieptului

Gigi Becali, ELIBERAT definitiv! Reacţie-şoc: “Nu vă este ruşine?!”

Gigi Becali a ajuns la Bucureşti şi s-a dus la sediul Poliţiei Ilfov pentru a semna mai multe documente. Patronul Stelei a fost vizibil deranjat de prezenţa jurnaliştilor care îl aşteptau şi a strigat către aceştia: “Nu vă este ruşine?! Lăsaţi-mă în pace!”. 
Sursa

Ce sanse are dragostea gasita pe Internet?

Ce sanse are dragostea gasita pe Internet? InterviuFoto: Facebook
Noua din zece persoane care se cunosc online sunt dispuse sa mearga la intalnire, fata in fata.
12% dintre cei care-si fac cont pe un site de matrimoniale sunt deschisi unui sarut la prima intalnire, 20% preferand un pupic pe obraz, arata o statistica realizata de Sentimente.ro in randul utilizatorilor sai.

Cum nu putini dintre cei care s-au cunoscut astfel ajung sa se casatoreasca, 30% dintre respondenti spun ca o relatie are nevoie de mai putin de un an pentru a se concretiza intr-un mariaj.

Portretul utilizatorului de agentie matrimoniala online in Romania

Daca esti singur, probabil ti-ai pus si tu intrebarea: sa-mi fac sau nu cont pe un astfel de site? Povestile cu final fericit sunt doar "facaturi" sau exista in realitate?

Ziare.com a stat de vorba cu Nicoleta si Marian, care s-au cunoscut prin intermediul acestui site de matrimoniale in urma cu patru ani si s-au casatorit in 2012. In prezent, nu doar ca formeaza un cuplu sudat, insa au impreuna si un copil.

Au fost de acord sa ne impartaseasca povestea lor, recunoscand ca de ambele parti au fost dubii legate de aceasta modalitate de a intalni pe cineva. Cazul lor e insa unul fericit.

Tu si sotul tau v-ati cunoscut pe un site deintalniri online. Ce varsta aveati fiecare si de ce v-ati facut un cont?

Nicoleta: Da, pe Sentimente.ro. Eu aveam 29 de ani, iar sotul meu 32. Pe sotul meu l-a convins un prieten foarte bun sa isi faca cont pe acest site. Eu aveam cont de cativa ani, dar nu mai intrasem de multa vreme. Pana intr-o zi, cand am tot vazut ca primesc mesaje si, de curiozitate, am reintrat si atunci el a intrat in vorba cu mine (rade).

De ce tocmai aceasta varianta?

Marian: Nu stiu, cred ca a fost mana destinului (rade). Eu, unul, nu aveam treaba cu astfel de site-uri, dar, la insistentele prietenului meu, mi-am facut cont.

Parintii sau apropiatii vostri ce spuneau despre faptul ca v-ati cunoscut online? Ati primit sfaturi "de bine" la inceput?

Nicoleta: S-au mirat... nu au crezut ca va iesi ceva bun din asta... Sincer, nici eu nu am crezut.

Marian: Au fost sceptici, dar intr-o oarecare masura ne-au sustinut.

Cu cate persoane ati vorbit fiecare, pana a va intalni online? Ati avut si experiente neplacute cu persoane cunoscute astfel?

Marian: Eu am vorbit cu mai multe fete, dar ajunsesem sa cred ca toate sunt la fel... pana am intalnit-o pe EA... care m-a atras, pentru ca niciodata nu avea timp sa vorbeasca cu mine (rade).

Nicoleta: Eu nu stiu daca as putea sa spun ca am avut experiente neplacute, dar imi dadeam seama imediat daca acea persoana era ok sau nu. Sunt multi care nu sunt seriosi si cu care nici nu ai ce discuta. Marian... a insistat pana cand m-a convins si am stat de vorba cu el.

Dupa cat timp v-ati intalnit fata in fata? Va mai amintiti care a fost cea mai mare temere?

Nicoleta: Ne-am intalnit dupa aproape doua luni. Nu am avut temeri, insa atunci cand ne-am vazut, "ceva" s-a intamplat. Nu stiu ce, pot doar sa va spun ca inainte sa plece de la mine (pentru ca el a venit la Iasi sa ne vedem), cand m-a strans in brate, ceva s-a intamplat in sufletul meu.

Marian: Eu am stiut din prima clipa ca EA e femeia langa care vreau sa imi traiesc restul vietii.

Sincer, in profilele voastre de pe Internet, a existat vreo exagerare?

Marian: Nu.
Nicoleta: Nu.

Cum a fost prima intalnire?

Nicoleta: Emotionanta, desi simteam ca il cunosteam de ani buni.
Marian: A fost dragoste la prima vedere.

La cat timp de cand v-ati cunoscut a avut loc casatoria?

Marian: La fix un an.
Nicoleta: Pe data de 29 iunie 2011, de Sfantul Petru si Pavel, a venit prima data la mine. Tot pe 29 iunie 2012 am fost la starea civila, cununia religioasa a fost pe 1 iulie 2012. Si pentru ca asa a fost sa fie, tot pe data de 29 iunie 2014 am facut botezul fetitei noastre (rade).

Aveti in prezent si o fetita. Ati da vreun sfat celor care sunt in dubii daca sa-si faca un cont pe astfel de site-uri?

Marian: Da, avem o fetita care este minunea noastra. In primul rand, as vrea sa ii multumesc prietenului meu ca m-a convins sa imi fac cont. Si ii sfatuiesc pe toti sa incerce. Eu sunt cel mai bun exemplu, nu am crezut nicio secunda ca pe un site imi pot gasi fericirea.

Nicoleta: Sfaturile sunt usor de dat... cred ca trebuie sa incerce. Dragostea o poti gasi in cele mai nebanuite locuri. Cred ca trebuie doar sa gasesti acea persoana care e pe aceeasi lungime de unda si care sa stie ce vrea de la viata. Eu, una, nu mai credeam in nimic, dar mi-am dat o sansa... am zis "de ce nu?". Iar azi sunt cea mai fericita femeie de pe Pamant, pentru ca am crezut in ce mi-a spus inima.

La ce sa fie atenti?

Marian: Cred ca trebuie sa fie foarte atenti la persoana cu care stau de vorba. Sa o cunoasca cat mai bine.

Nicoleta: Parerea mea e ca trebuie sa ai cu cine sa vorbesti. Iar la o experienta de viata (pe care o are fiecare - n. red.) eu cred ca e imposibil sa nu iti dai seama daca ai ceva in comun cu o persoana sau nu. Pentru ca, pana la urma, cel mai important intr-o relatie e sa existe o prietenie solida.

In anturajul vostru mai exista persoane care s-au cunoscut astfel, ajungand sa formeze cupluri? Cum ati defini aceasta modalitate de intalnire? Pentru cine este cel mai indicata?

Nicoleta: Da, eu stiu persoane care s-au cunoscut pe Internet. Care chiar s-au casatorit. Cred ca aceasta metoda de intalnire apare cand nu prea ai timp sa iesi sa socializezi. Suntem mult prea ocupati cu munca si nu ne mai ramane timp si pentru noi. Din punctul meu de vedere, e la fel cum ai cunoaste pe cineva intr-o cafenea... pe strada etc.

Cred ca e indicata pentru toata lumea. Chiar cunosc o doamna careia eu i-am facut cont pe site si a intalnit un domn. Sunt impreuna si astazi si au trecut vreo sase ani, cred.

Milioane de like-uri in timp record! Beyonce le-a aratat fanilor un filmulet adorabil cu micuta Blue Ivy

Milioane de like-uri in timp record! Beyonce le-a aratat fanilor un filmulet adorabil cu micuta Blue Ivy


Beyonce are o fetita adorabila, pe care pana nu demult nu o vedem decat atunci cand paparazzii reuseau sa o fotografieze, in ciuda eforturilor parintilor de a o proteja de blitzurile lor.
Mai nou insa, cantareata a inceput sa posteze tot mai multe imagini si materiale cu fetita ei, mandra de cat de mult a crescut. Beyonce nu mai posteaza doar poze cu spatele, ci le-a arata fanilort chipul de ingeras al fiicei sale.
Exista si un motiv pentru care a facut acest lucru. Blue Ivy este o mica diva si adora sa imprumute accesoriile mamei ei: cu ochelarii la ochi si un lant supradimensionat la gat, copila este adorabila.
Initial, s-a spus ca Blue a mostenit mai degraba genele celebrului ei tatic, rapperul Jay-Z. Acum insa, parca a inceput sa imprumute si din frumusetea celebrei ei mame, asa cum veti observa si in materialul de mai jos, care a facut furori printre admiratori:
Mai mult decat atat, superstarul pop a povestit pentru numarul Marie Claire ca are o legatura foarte stransa cu fiica ei si ca a simtit aceasta conexiune inca din timpul travaliului. "Am inceput sa vorbim. Stiu ca pare o nebunie, dar am simtit o comunicare cu ea".
Beyonce a mai explicat ca gandul la fiica ei a ajutat-o sa-si distraga atentia de la durerile sarcinii: "In timpul contractiilor mi-am imaginat copilul meu impingand o usa foarte grea. Si atunci cand mi-am inchipuit copilasul asta mic facand toata munca grea, nu m-am mai putut gandi la propria durere."

Sursa

Da, o lume frumoasa a întrebărilor cu răspuns pe măsură de frumoase care insa își pierd din frumusețe, înaintând in viață, daca ... ne pierdem copilăria.





















By: Cosmin Neidoni