event 2parale

marți, 31 martie 2015

Cum se poartă Aroganţa Sa cu ziariştii de teren

Să nu vă mire atitudinea premierului Victor Ponta de a nu răspunde întrebărilor unor jurnalişti. A avut-o dintotdeauna, doar că a învăţat un cuvânt nou: evazionist. Înainte, premierul Victor Ponta fugea de jurnaliştii care îi puneau întrebări incomode, spunându-le băsişti. Acum, aceiaşi jurnalişti nu mai sunt băsişti, ci evazionişti.
MEDIAFAX FOTO// OCTAV GANEA
  • 7Comentează
Acum fix un an scriam textul ”Victor Ponta tupeist : cine-ntreabă e băsist”, după mai multe întrebări pe care eu sau colegii mei, fie de la Gândul, fie de la alte instituţii de presă, le-am pus premierului şi la care a preferat să ne acuze de „băsism”, în loc să ne răspundă. Acum, aceiaşi jurnalişti ne vedem puşi în faţa unei scări, să-i spunem, ironic bineînţeles, ierarhice, în ochii premierului, şi ne vedem cocoţaţi la rang de evazionişti.
Ambele termene sunt pe cât de false, pe cât de mizerabile şi jignitoare, mai ales în contextul în care vin de la un om care, premier fiind, are cumnatul arestat preventiv pentru evaziune fiscală, are rude audiate la DNA în acelaşi dosar. Ca să nu mai spun despre membrii PSD pe care i-a salvat de o eventuală arestare preventivă, apropiaţi ai premierului urmăriţi penal sau deja condamnaţi prin decizii definitive ale instanţei.
Ca dovadă, când Gândul a scris despre referatul procurorilor în cazul fostului preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, în care procurorii (şi ţin să subliniez asta) spuneau că există interceptări potrivit cărora numele premierului Victor Ponta a fost invocat în contextul unui trafic de influenţă, acel premier Victor Ponta ne acuza de înscenare de presă.
Am fost, deci, pe rând, băsişti, am făcut înscenări de presă, iar acum suntem în „frăţia evazioniştilor”. Cine? Noi, ziariştii de teren care alergăm după augustul său Ego pentru a-i smulge câte un răspuns. Pentru că da, acest domn este premierul României, o funcţie în faţa căreia ne adresăm cu respect, chit că răspunsul său a putut fi văzut de o ţară întreagă.
Şi, ca să vezi, în faţa acestei ”frăţii”, tocmai premierul Victor Ponta, al cărui orgoliu incomensurabil nu-l lasă să se coboare la nivelul nostru, este prins, aproape de fiecare dată, cu adevărul evazionist.
Dau doar trei exemple, primele două fiind chiar din cursul zilei de luni.
Primul - întrebat despre modificările iniţiate la Codul de procedură penală chiar de un coleg de partid,premierul Victor Ponta a spus că nu ştie despre ce e vorba, deşi Guvernul a avizat - negativ, e drept- acel proiect.
Al doilea exemplu - premierul Victor Ponta a decretat, în februarie 2015, ca toate cererile procurorilor DNA să fie votate favorabil de către membrii PSD, iar numărul celor salvaţi tocmai a crescut cu unu, adică Dan Şova, chiar săptămâna trecută. Întrebat dacă vor fi sancţionaţi pesediştii care, practic, nu i-au ascultat îndemnul, premierul Victor Ponta s-a făcut că nu înţelege întrebarea.
Nu pot să nu amintesc şi de o conferinţă de presă, din decembrie 2013, în urma scandalului numit ”Marţea Neagră”, când acelaşi premier Victor Ponta s-a contrazis singur, în decurs de câteva minute, de trei ori. Dacă la începutul conferinţei susţinea că preşedintele PNL de atunci, Crin Antonescu, îi ceruse să dea o ordonanţă de urgenţă pentru amnistie, după câteva minute a spus că, de fapt, ordonanţa era cerută pentru Codul penal. La final, se pare că îi ceruse ordonanţă de urgenţă pentru amnistie, dar cine-l mai crede pe Victor Ponta?
Care ar trebui să fie reacţia noastră, a jurnaliştilor? Premierul Victor Ponta a găsit deja răspunsul: cum pumnul în gura presei n-a funcţionat cum calculase, preferă să ne arate dosul şi să ne arunce, ca un scuipat, termenul voit jignitor de „evazionist”.
Unul dintre rolurile principale ale jurnalistului este acela de a informa. Şi pentru a informa corect, trebuie să pună întrebări, oricât de incomode ar fi pentru interlocutor, şi trebuie să obţină răspunsuri. Atunci când un demnitar este întrebat ceva, în niciun caz nu trebuie să răspundă cu atacuri la persoană sau acuze calomnioase. Atitudinea şi răspunsurile date luni de premierul Victor Ponta, prin care condiţionează întrebările puse de jurnalişti de prezentarea unui bon fiscal, reprezintă nu doar o glumă proastă, ci chiar o tentativă de încălcare a libertăţii de exprimare cu iz sovietic.
Nu vă simţiţi confortabil în conferinţe de presă, când jurnaliştii vă întreabă şi altceva decât subiectele cu care vă lăudaţi? Vă deranjează când nu reuşiţi să stabiliţi doar dumneavoastră agenda publică şi când sunt alte subiecte importante, nu praful în ochi pe care încercaţi să-l aruncaţi? Vă supără criticile şi nu ştiţi cum să reacţionaţi altfel decât ca un copil îmbufnat care îşi aruncă jucăriile şi pleacă? Atunci, poate nu vi se potriveşte funcţia de premier. Şi poate ar fi mai bine să vă daţi demisia.
 
Sorina Ionaşc este redactor al ziarului Gândul
  • 7Comentează

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu